Implementarea proiectului de reamenajare în stil modern cu materialul Corian pentru clinica de oftalmologie Medicalma Vision

Punem suflet în fiecare proiect pe care-l realizăm și ne dorim mereu ca rezultatul final să bucure fiecare pereche de ochi care-l privește – iar asta ne face să credem că proiectul despre care urmează să îți vorbim este special din cel puțin două motive – pentru că de data aceasta este vorba despre o clinică de oftalmologie (unde fiecare pereche de ochi se bucură de câteva clipe de celebritate) și pentru că această clinică se numește Medicalma Vision, iar alma, în limba latină, înseamnă suflet.

Prietenii noștri de la Medicalma își desfășoară activitatea în Râmnicu Vâlcea și ne-au cerut să implementăm proiectul lor de reamenajare a clinicii în momentul în care au luat decizia să se mute într-o zonă centrală.

Ce ne-am propus să obținem?

Noul design creează o atmosferă caldă, care transformă clinica într-un loc mai prietenos.

Clientul și-a dorit ca oamenii care vin aici să simtă, înainte de toate, apropiere.

Echipamentele, tehnologia și felul în care decurge o consultație într-o clinică medicală sunt niște lucruri care te fac să simți aproape instant că ești într-un loc în care „precizie” este unul dintre cuvintele cheie – iar acesta nu e un lucru negativ, doar că în lipsa unor elemente al căror scop este să îți transmită căldură, există riscul ca tu să percepi locul în care te afli ca fiind unul rece. Tocmai de aceea, unul dintre rolurile pe care le are acest mobilier din clinica medicală este să-ți transmită căldură.

Cei de la Medicalma Vision sunt niște profesioniști care urmăresc excelența, dar dacă te gândești să-i întrebi despre valorile companiei lor, nu te aștepta la cuvinte reci precum „precizie” sau „atenție la detalii” – îți vor vorbi, în schimb, despre pasiunea cu care lucrează, despre atenția pe care se străduiesc să le-o transmită celor care îi vizitează sau despre cum își dau silința să lucreze cât mai bine cu cei mici, care-i vizitează alături de părinți.

Implementarea unui design în stil modern, obținut printr-o asociere echilibrată între materiale convenționale și Corian

Am realizat la comandă toate elementele de mobilier pentru clinica medicală. Printre materialele pe care le-am folosit se numără Corian-ul, lemnul de stejar – un material consacrat –, sticla și  MDF-ul frezat și vopsit albastru marin pentru placarea pereților.

Pentru mobilierul din zona de recepție am folosit Corian – un material minune, care vine la pachet cu o mulțime de avantaje, pe lângă faptul că oferă multă flexibilitate în ceea ce privește design-ul. Sigla luminoasă am obținut-o prin frezarea pe CNC a corianului la interior și iluminarea acestei zone. Standerele pe care sunt expuse produsele sunt placate cu MDF vopsit alb, iar pentru vitrine s-a mers pe lemn de stejar în combinație cu metal, iar pentru partea de sus am folosit sticlă securizată.

Aspect sau funcționalitate?

Evident că e o întrebare pe care nu ne-o punem niciodată, pentru că mereu le alegem pe amândouă. Și căutăm să le îmbinăm cât mai bine în fiecare proiect pe care-l realizăm, fie că este vorba de mobilier medical sau de mobilier pentru HoReCa.

Pe lângă atmosfera pe care ne-am propus s-o creăm, am avut grijă să ținem cont de fiecare detaliu legat de funcționalitate. Astfel, am ales materiale care să bifeze și alte lucruri, pe lângă aspectul plăcut.

De exemplu, am ales Corian-ul pentru mobilierul din zona de recepție nu doar pentru că îmbinările sunt aproape invizibile, ci și pentru că este extrem de rezistent când vine vorba de zgârieturi. De asemenea, se curăță foarte ușor, iar suprafața netedă nu favorizează apariția bacteriilor – dacă pare curat, atunci este cu adevărat curat – un lucru foarte important când vine vorba de un mobilier care este supus unui flux mare de persoane în fiecare zi. 

Nu în ultimul rând, am avut în vedere și faptul că de data aceasta trebuie să creăm un mobilier folosit nu doar pentru depozitare, ci și pentru expunere – Medicalma Vision este și un reseller de la care oamenii își pot alege următoarea pereche de ochelari pe care urmează să o poarte, de exemplu.

De ce este important mobilierul când vine vorba de o clinică medicală?

Până la urmă, mergem acolo pentru medici și pentru sfaturile pe care așteptăm să le primim de la aceștia, nu? Însă nu trebuie să uităm faptul că suntem ființe subiective, iar asta înseamnă că suntem influențați și de multe alte aspecte cărora nu le acordăm întotdeauna atenție – sau, cel puțin, nu în mod activ.

Felul în care arată sala de așteptare a unui cabinet medical, felul în care ne simțim atunci când luăm loc pe un fotoliu sau pe o canapea în timp ce ne așteptăm rândul sunt momente în care înțelegem dacă suntem tratați sau nu cu empatie.
Probabil că nu ne așteaptă cea mai bună experiență dacă scaunul pe care am luat loc este foarte incomod sau dacă elementele din jur ne obosesc atunci când le privim.

O masă de discuții care te face să te simți confortabil este și o dovadă de empatie. Te face să înțelegi că cineva s-a gândit la tine înainte ca tu să ajungi acolo.

În același timp, un mobilier de calitate transmite și profesionalism. Fiecare persoană care ajunge într-o clinică medicală așteaptă să primească recomandările potrivite pentru problemele cu care se confruntă, iar în momentul în care personalul a reușit să te convingă de profesionalismul cu care lucrează, vei accepta cu mai multă încredere fiecare recomandare.

Elementele pe care le-am produs pentru Medicalma Vision

  • Un element central în această reamenajare este masa pentru discuții cu clienții realizată din Corian, MDF mulabil și picioare metalice.
  • Pentru partea de prezentare am produs un corp de mobilier pentru care am folosit lemn, sticlă și metal. De asemenea, am produs și vitrine pentru expunere.
  • Mobilierul pentru zona de recepție este din Corian – un material important pentru toate motivele pe care le-am menționat mai sus, iar în sala de așteptare găsim o banchetă confortabilă.
  • Mai multe dulapuri completează perfect mobilierul pentru expunere, iar pentru pereți am folosit placări din MDF.
  • Implementarea planului de reamenajare a clinicii Medicalma Vision a fost un proiect care ne-a entuziasmat încă de la început, iar rezultatul final și reacția clientului ne-a bucurat enorm.
  • Dacă ți-a plăcut, poți să vezi și alte proiecte realizate de către noi sau să ne contactezi dacă te gândești la următorul tău proiect.